Moniga del Garda

Oraşul Moniga se află în apropierea drumului principal şi este dominat de imaginea castelului care se înalţă pe dealuri. Moniga se remarcă, faţă de alte oraşe, nu prin plaja destul de mare, ci prin culturile de viţă de vie şi măslini, care pot fi vizitate de către turişti.

În portul oraşului Moniga pot fi identificate numeroase centre de închiriere a bărcilor, aşa că cei împătimiţi ai aventurilor nu vor fi dezamăgiţi. Tot în această zonă există şi numeroase restaurante, unde pot fi servite mâncăruri tradiţionale italiene.

Biroul de informare turistică din Moniga del Garda

Nume:
Biroul de informare turistică din Moniga del Garda
Adresă:
1, Piazza San Martino, 25080, Moniga del Garda, Brescia, Italia
Telefon:
0039 0365 502015

Manerba del Garda

Manerba este, ca relief, o zonă ce iese în evidenţă printr-o altitudine oarecum mai mare, ce pare că se ridică brusc din apele Lacului Garda. Satele care compun această zonă sunt mici şi, cel puţin potrivit unora, nu reprezintă un punct de atracţie deosebit pentru turişti.

Nici cei ce doresc să se plimbe printre magazine moderne şi terase luxoase nu vor găsi în Manerba o sursă de satisfacţie. Însă pentru turiştii care sunt în căutarea unui loc liniştit, în care să fie înconjuraţi de natură şi de tradiţii, acesta este locul ideal pentru vacanţa lor, unde plajele sălbatice şi dealurile care se află departe de agitaţia şi de înghesuiala urbană sunt capabile să ofere exact ceea ce doresc.

În Manerba nu trebuie omise bisericile Sfânta Lucia, Sfântul Giovanni Battista, Casa Parohială Maria Assunta, şi nici castelul medieval sau Muzeul de Arheologie al oraşului.

Biroul de informare turistică din Manerba del Garda

Nume:
Biroul de informare turistică din Manerba del Garda
Adresă:
19, Piazza Garibaldi, 25080, Manerba del Garda, Brescia, Italia
Telefon:
0039 0365 551121